Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea porc. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea porc. Sortați după dată Afișați toate postările

03.01.2021

Ciorba de perisoare taraneasca reteta

Retete Ciorba Taraneasca De Perisoare Cu Piept De Porc Si Legume Reteta De Casa Traditionala

 
Ciorba de perisoare taraneasca reteta,

O zeama de porc taraneasca gatita pentru Sarbatorile de Iarna cu un gust minunat de porc, legume si bors, este urmatoarea reteta de ciorbă de perișoare sau borș de perișoare, un preparat culinar romanesc foarte gustos gatit taraneste si cu oase de porc, o mancare care iti reda sanatatea si pofta de viata, merge servita ca felul intai la masa de pranz sau "pentru de dimineata", de Craciun, dupa Anul Nou de Sfantul Vasile si Sfantul Ioan. Cum se face ciorba de perisoare cu piept de porc urmareste reteta mea simpla si usoara.
Ciorba de perisoare reteta,

Ingrediente bors de perisoare
-1 cap de piept de porc (900g)
-600g carne de porc tocata (pulpa)
-200ml zeama de varza
-5 oua mari proaspete de tara
-4 cartofi potriviti
-2 cepe mari
-2 morcovi tineri
-2 linguri orez
-2l bors acru de casa
-2l apa
-1 ardei gras galben mic
-1 ardei kapia rosu mic
-1 legatura leustean verde
-½ legatura marar si patrunjel verde
-1 lingura pasta de ardei
-1 lingurita sare grunjoasa
-1 lingurita cimbru uscat
-1 lingurita piper negru macinat
Piept de porc reteta,

Mod de preparare ciorba de perisoare
Cateva lucruri de spus inainte de a ne apuca de gatit pentru aceasta ciorba de porc minunata, ideala servita la masa de Craciun, Revelion, Sf. Vasile si Sf. Ioan, etc:
-carne de porc pentru perisoare se alege de la pulpa de porc deoarece este mai slaba, capul de piept avand suficienta grasime,
-perisoarele au un gust minunat putin condimentate, o lingurita plina de piper macinat la jumatate kilogram de carne este foarte suficient,
-mie din 600g carne mi-au iesit 35 perisoare mai marisoare,
-capul de piept de porc se alege proaspat si sa aiba atat carne cat si grasime, capul de piept fiind foarte bun in ciorba deoarece are o carne moale cu oase si zgarci,
-zeama de varza trebuie sa fie de casa si nu saramura care se vinde prin pietele alimentare,
-zeama de varza se poate inlocui cu succes si cu zeama de la muraturi asortate puse la murat la butoi,
-ciorba se prepara intr-o oala de ciorba mare, eu am folosit o oala mare de 9l, iar dupa prima masa cand oasele au fost servite, ciorba se injumatateste si poate fi mutata intr-o cratita mai mica,
-a doua zi dupa ce ciorba de porc a fost bine racita la frigider, se poate alege de grasimea in exces adunata deasupra sub forma de untura, dar nu de toata deoarece si grasimea are gustul ei.
Cum se procedeaza pas cu pas pentru o ciorba taraneasca cu carne si oase de porc:
-capul de piept de porc se portioneza in bucati, se taie usor de-a lungul coastelor, mie mi-au iesit sase bucati de carne cu oase frumoase si am rezistat cu greu sa nu le pun rapid pe grill,
Cap de piept de porc reteta,

Cap de piept de porc feliat reteta,

-se pun bucatile de carne in oala de ciorba la fiert in apa cat sa le acopere,
-cand se formeaza spuma se spumeaza si se lasa sa fiarba timp de jumatate de ora,
-dupa acest timp se adauga o ceapa mare curatata de coaja si taiata marunt, doi morcovi tineri curatati de coaja si taiati cubulete, cartofii curatati de coaja si taiati cuburi mici si ardeii curatati de cotor si seminte si taiati cubulete,
-se continua fierberea inca 20 minute, pana cand carnea este bine fiarta,
-borsul se amesteca cu zeama de varza si jumatate lingurita de cimbru uscat si se pune la fiert separat in alta cratita,
-doua oua se bat spuma intr-un castron cu un praf de sare si putina apa rece,
-pulpa de porc se toaca prin masina de tocat carne si se pune intr-un castron,
-peste carnea tocata se pune o lingurita rasa de sare grunjoasa, 1 lingurita plina piper macinat, o ceapa medie tocata marunt, ½ lingurita cimbru uscat, o lingura plina orez si trei oua,
-se amesteca bine compozitia care la final trebuie sa fie usor zemoasa pentru niste perisoare tari,
-dupa ce borsul a dat 1-2 clocote se pune in oala cu supa de carne, se pune o lingura de orez, o lingura de pasta de ardei capia si se amesteca usor, apoi se modeleaza perisoarele intre palme la dimensiunea dorita si se pun in oala cu bors care fierbe usor,
-se continua fierberea 15 minute timp in care perisoarele se vor ridica deasupra,
-se drege ciorba cu oua batute, se presara deasupra verdeata tocata marunt si se potriveste gustul de sare,
-se acopera oala cu capac pentru 15 minute apoi se poate servi calda alaturi de un ardei iute si un pahar de palinca sau tuica de cazan de casa.
Ciorba de perisoare cu cap de piept de porc reteta,

Bors de perisoare de porc reteta,

Se pune in farfurii cate o bucata de carne cu os, 3 perisoare de porc si 2-3 polonice de bors de porc, se orneaza cu verdeata proaspata tocata marunt si se serveste imediat cat este fierbinte fiind un adevarat aliment digestiv, un leac din popor impotriva la orice. Alte retete culinare traditionale romanesti, retete borsuri si ciorbe aici, retete cu porc aici, retete ciorbe de porc aici, retete muraturi asortate aici, retete de Craciun aici, pofta buna!
Bors de perisoare taranesc reteta,

Ciorba de perisoare de porc reteta,

Ciorba de porc reteta,

10.06.2020

Frigarui de porc reteta

Retete Culinare Frigarui De Porc Cu Legume La Gratar Reteta Fripturi De Casa Traditionale



Frigarui de porc reteta,

Frigarui din carne de porc cu legume, o friptura de porc minunata preparata rapid la gratar sau grill foarte aspectoasa si greu de refuzat. Cum se fac frigaruile de porc urmareste reteta mea, urmatoarele ingrediente sunt pentru patru frigarui medii, iar timpul de pregatire este relativ scurt adica 10-15 minute.
Frigarui de porc cu legume reteta,

Mancare reteta,

Ingrediente frigarui de porc
-500g ceafa de porc
-2 ardei grasi galbeni
-1 ceapa normala
-12 rosii chery
-½ lingurita sare
-½ lingurita piper negru macinat
-½ lingurita cimbru uscat

Mod de preparare frigarui de porc cu legume
-se pregatesc patru bete de lemn pentru frigarui care se uda cu apa rece,
-ceafa de porc se taie cubulete de dimensiunea de 2-2.5cm, eu am folosit trei felii de ceafa de porc de 2cm grosime,
Ceafa de porc reteta,

-ardeii se curata de cotor si se taie si ei la dimensiunea carnii,
-ceapa se curata de coaja, se taie in patru, apoi fiecare sfert se taie pe jumatate si se desface in bucati,
-carnea de porc cat si legumele proaspete vor fi de dimensiuni apropiate,
-se ia un bat de frigaruie si se infige la inceput o bucata de ceapa, apoi o bucata de carne, o bucata de ardei, o bucata de carne, o rosie chery, o bucata de carne si se continua asemanator in aceasta ordine pana cand frigaruia este plina, se incheie cum s-a inceput cu o bucata de ceapa,
Frigarui din carne de porc reteta,

Frigarui din carne de porc cu legume reteta,

-se procedeaza asemanator cu restul frigaruilor, iar la final se condimenteaza frigaruile peste tot dupa gust cu sare, piper si cimbru,
Frigarui reteta,

-se incinge un gratar sau un grill de bucatarie si se unge putin cu o bucatica de slaninuta, dupa care se pun frigaruile pe gratar sa se rumeneasca si se intorc periodic pe toate partile,
Frigarui de porc la gratar reteta,

Frigarui la gratar reteta,

Frigarui la grill reteta,

-cand frigaruile sunt gata si s-au rumenit frumos, se scot pe un platou si se pot servi fierbinti alaturi de garnitura si salata preferata, o garnitura de cartofi noi prajiti sau cartofi noi la cuptor cu unt, usturoi si marar si o salata de varza proaspata, sau o salata de sezon.
Frigarui retete,

Frigarui reteta,

Frigarui de porc, un preparat la gratar foarte bun, gustos si hranitor cu ceafa de porc frageda, moale si suculenta inconjurata de legume dulci si coapte cu o aroma si un gust minunat de fum si gratar. Frigarui de porc la gratar, un preparat “vedeta” care se mananca oricand, dar mai ales in timpul verii cand putem sa-l preparam si in aer liber. 
Frigarui la gratar, un pretext minunat pentru a te intalni cu cei dragi acasa, sau pentru a iesi la un gratar in aer liber. Alte retete traditionale, retete de frigarui aici, retete de fripturi si gratare aici, mancaruri cu carne aici, retete cu porc aici, pofta buna!
Frigarui cu cartofi la cuptor reteta,

Frigarui cu cartofi si salata de varza reteta,

Frigarui de porc cu cartofi reteta,

23.01.2019

Toba de casa reteta

Retete Culinare Toba De Porc Reteta Traditionala Romaneasca De Casa Pentru Craciun



Toba de casa retete culinare,

Pentru masa de Craciun si Revelion alaturi de alte preparate traditionale romanesti din Gastronomia Romaneasca, carnati de porc, lebar, lebarbus sau racituri, se mai prepara si toba de casa din carne de porc. Toba este un aliment si un aperitiv nelipsit de pe mesele romanilor de sarbatori, se prepara simplu si usor iar gustul final este super ok. Cum se face cea mai buna toba de casa, cu ce ingrediente se prepara ea si cat timp se fierbe toba de casa urmareste reteta mea. 

Ingrediente toba de casa 
-½ cap de porc cu ureche 
-1 limba de porc 
-1 kg carne de porc cu grasime si sorici (gat, spata) 
-1 inima si doi rinichi de porc 
-2 cepe si un morcov 
-sare grunjoasa, piper boabe si foi de dafin 
-1 stomac de porc 

Mod de preparare tobă de casă 
Cum se procedeaza, in primul rand se pregateste stomacul de porc care trebuie sa stea in apa cu otet aproximativ trei ore inainte de folosire, 
-stomacul de porc se intoarce pe dos cu interiorul la exterior si se freaca bine cu multa sare grunjoasa apoi se spala cu apa calduta, acest procedeu se repeta de trei ori iar la final se va observa ca stratul care captuseste stomacul porcului din interior incepe sa se desprinda,
-se desprinde stratul care captuseste stomacul printr-o simpla tragere, apoi stomacul se clateste cu apa rece si se pune intr-o compozitie formata din trei sferturi (¾) otet si un sfert (¼) apa in care se mai adauga o ceapa taiata solzi, se tine aproximativ trei ore pana cand se albeste, 
-carnea cu sorici se parleste, iar inima si rinichii se taie pe jumatate, apoi toata carnea se spala si se pune la fiert in apa suficienta iar cand este cazul se spumeaza, 
-dupa ce a fost adunata toata spuma se adauga alaturi de carnea care fierbe o ceapa si un morcov intregi doar curatate de coaja, doua foi de dafin si o lingura de piper boabe, se lasa sa fiarba minim 30 minute pana cand intra furculita usor in carne, 
-cand carnea este fiarta se scoate cu o paleta si se lasa sa se raceasca apoi limba se curata de piele si toata carnea se taie bucati de 3 cm, iar zeama de carne se strecoara si i se potriveste gustul de sare, 
-se umple stomacul de porc cu amestecul de carne fiarta si organe fierte si se coase aproape de tot lasand totusi o gaura mica in care se pune o palnie si se toarna 1-2 cani cu supa de carne pana cand stomacul este plin, apoi se coase de tot, 
-stomacul umplut se inteapa cu o scobitoare si se pune in craticioara cu supa de carne si se fierbe timp de o ora, la jumatatea timpului el se intoarce si pe partea cealalta si se mai inteapa cu scobitoarea, 
-cand este fiarta se scurge de zeama si se preseaza intre doua funduri de bucatarie dandu-i forma turtita specifica de toba, unde se lasa pana cand se raceste de tot, apoi se sterge de grasime si se lasa atarnata la aer liber si rece sa se usuce 2-3 zile, 
-toba de casa din carne de porc se taie felii si se serveste cu mustar, alte retete traditionale romanesti pentru Craciun si aici, pofta buna! 
Toba de porc retete culinare,

In Bucataria Romaneasca un fel de mancare traditional romanesc este toba de casa, care poate fi preparata in mai multe feluri si din mai multe feluri de carne, de exemplu toba de curcan sau toba de pui, dar cu ocazia sarbatosilor de iarna dupa taierea porcilor se prepara in special toba de porc facuta numai din carne de porc, urechi de porc, slanina de porc, sorici de porc, maruntaie de porc (ficat, rinichi, inima) si condimente. Toba traditionala romaneasca este preparata normal in stomac de porc dar se poate face si in mate de porc mai grosi avand o forma finala de carnat, sau mai nou si in membrana naturala cu gelatina. 
Toba cu mustar retete culinare,

Toba de casa din carne de porc reteta,

03.01.2024

Antricot de porc la gratar reteta

Reteta Friptura Din Antricot De Porc Cu Os La Gratar Servit Cu Piure De Cartofi Si Muraturi Retete Mancare

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Aroma cuceritoare a antricotului de porc cu os la gratar, reteta antricot de porc cu os la gratar sau grill gatit cu mult gust si stil pentru masa de Craciun sau de weekend, reteta cotlet de porc cu os la gratar servit cu piure de cartofi si muraturi asortate, retete fripturi si gratare preparate acasa, ingredientele sunt pentru 4 portii de friptura de porc la gratar gata in doar 7 minute.

Cu siguranta, antricotul de porc cu os fript la gratar este un deliciu culinar care te cucereste cu aroma sa imbietoare si gustul sau divin si savuros. O bucata generoasa de carne, insotita de osul care adauga o nota de autenticitate si intensifica savoarea, este pregatita cu migala si atentie special pentru a te rasfata la fiecare muscatura.
Gratarul aduce la suprafata esenta antricotului de porc, creand o crusta crocanta la exterior si pastrand suculenta si aroma la interior. O combinatie perfecta intre texturi si arome se intalneste in aceasta bucata de carne, transformand fiecare masa intr-o experienta culinara memorabila.

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Fiecare portiune este o calatorie gustativa, unde se simte pasiunea bucatarului si calitatea ingredientelor. Antricotul de porc cu os la gratar devine astfel o alegere de necontestat pentru cei care apreciaza gustul autentic, preparat cu grija si dedicare. Prin urmare, pregateste-te sa te bucuri de un festin de arome si sa te lasi captivat de deliciile unei mese deosebite, savurate in compania celor dragi sau intr-un moment de rasfat personal.

Ingrediente antricot de porc la gratar

-antricot de porc cu os feliat 4 bucati
-1/2 lingurita sare grunjoasa dupa gust
-1/2 lingurita piper negru macinat dupa gust
-piure de cartofi pentru servit
-muraturi asortate pentru servit
-paine proaspata de casa pentru servit

Mod de preparare cotlet de porc la gratar

Cum se face cel mai bun antricot de porc la gratar urmareste reteta mea, reteta video este si pe YouTube aici,

-se aleg bucati feliate de antricot sau cotlet cu os groase de 2 cm,
-se condimenteaza dupa gust cu sare si piper si se lasa 15 minute sa prinda gust si aroma,
-se incinge un gratar sau grill si se pun bucatile de carne,
-se frig pe o parte 2-3 minute pana incepe sa iasa zeama din ele apoi se intorc si pe cealalta parte,
-se tin pe gratar pana sunt gata fara a le mai intoarce,
-sunt foarte bune gatite moi si suculente, nu trebuie exagerat de rumenite deoarece se intaresc,
-cand sunt gata se servesc cu garnitura preferata, eu le-am servit cu piure de cartofi si muraturi, pofta buna!
Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar grill retete fripturi si gratare facute acasa,

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

Reteta cotlet sau antricot de porc cu os la gratar retete fripturi si gratare facute acasa,

18.02.2019

Cozi de porc la cuptor reteta

Retete Culinare Friptura Din Cozi De Porc La Cuptor Cu Sos De Bere Reteta Traditionala De Casa



Cozi de porc la cuptor reteta,

O friptura de porc la cuptor buna atat la gust cat si la pret daca ai prepara-o acasa in bucatarie este friptura din cozi de porc. Spun avantajoasa la pret deoarece la magazinele Marisan Constanta (Calaras) un kg de coada de porc cu sira costa maxim 6 lei si contine toate componentele necesare pentru o friptura reusita, adica carne, oase, grasime si sorici. 
Dar nu pretul conteaza ci gustul, cum se prepara friptura de cozi de porc la cuptor urmareste reteta mea, ingredientele sunt pentru patru portii. 
Friptura de porc reteta,

Ingrediente friptura de porc 
-4 cozi de porc cu sira 
-500 ml bere blonda sau vin alb demisec 
-1 lingurita sare grunjoasa, piper negru macinat, boia de ardei dulce, cimbru uscat macinat si usturoi granulat 
Cozi de porc retete culinare,

Mod de preparare friptura de coada de porc  
Friptura din cozi de porc fripte la cuptor in suc propriu sau cozi de porc la cuptor in sos de bere sau sos de vin, foarte simpla de preparat, este o reteta cu dificultate medie, cum se procedeaza: 
-carnea de porc se parleste in zonele cu sorici si se spala sub jet de apa rece, apoi se scurge bine de apa, 
-se condimenteaza carnea cu condimentele si plantele aromatice enumerate mai sus, apoi se asaza intr-o tava de cuptor si se lasa timp de 15 minute sa intre aromele in ea, timp suficient in care se incalzeste bine un cuptor electric la 250 grade, 
Retete cu porc,

-dupa acest timp se adauga usor in tava cantitatea de bere blonda sau vin alb astfel incat sa nu se stropeasca carnea si se da tava la cuptor pentru o ora, eu va recomand o bere strong, 
Friptura de porc cu bere reteta,

-dupa jumatate de ora se verifica periodic friptura si se stropeste cu sosul format in tava,
-friptura se gateste la cuptor pana cand se rumeneste dupa gustul fiecaruia dar nu se tine pana se usuca si nu este nevoie sa se intoarca. Eu o singura bucata am intors-o deoarece o coada se ridicase in sus ca un catarg si imi strica poza cu friptura, 
Friptura de porc la cuptor reteta,

-friptura la cuptor se serveste cu muraturi, diverse salate de sezon dar merge de minune cu o salata de varza dulce, diverse legume dar merge de minune cu cartofi prajiti (cartofi noi) sau cartofi la cuptor, 
-friptura cu carne de porc reprezinta un fel de mancare gustos si consistent din bucataria romaneasca care se prepara si se mananca foarte des la noi la romani, alte retete din gastronomia romaneasca traditionala, retete de fripturi si gratare aiciPofta Buna! 
Friptura de porc la tava retete culinare,

Coada de porc la cuptor reteta,

Retete mancare,

Friptura retete culinare,

25.01.2020

Supa de porc reteta

Retete Culinare Supa Cu Oase De Porc Si Legume Reteta De Casa Dobrogeana Traditionala



Supa de porc reteta,

Cum se face supa de porc, un fel de mancare gustos si sanatos gatit foarte simplu si usor din carne de porc sau oase de porc cum este cea mai buna, fierte impreuna cu diverse legume dupa gust: ceapa, cartofi, morcovi, telina, etc. Supa de porc cu legume se serveste calda cu paine proaspata sau crutoane, marar si patrunjel verde, boia sau piper macinat, dar supa cu oase de porc merge si acrita cu putin otet. Cum se face o supă de porc reusita urmareste reteta mea. 

Ingrediente supa de porc 
-1kg oase de porc cu carne 
-2 cepe 
-2 morcovi tineri 
-2 cartofi mari 
-1 felie de telina radacina 
-1 lingura orez 
-2,5l apa pentru fiert 
-sare dupa gust 
-patrunjel verde pentru servit 

Mod de preparare supa cu carne de porc 
-se aleg dupa preferinta oase de porc cu putina sau mai multa carne, se aleg oase de porc cu maduva care sunt foarte bune atat in supa cat si in ciorba de porc, oase de la sira spinatii, partea de la burta din coaste unde este mult os moale, rasol de porc, etc, 
-se spala bucatile de carne sub jet de apa rece si apoi se pun la fiert in apa suficienta, 
-legumele se curata, se spala cu apa rece si se taie astfel: ceapa marunt, morcovii si telina cubulete mici, cartofii cuburi potrivit de mari, 
-in loc de telina se poate pune si alta albitura cum ar fi patrunjel sau pastarnac radacina, 
-cand se formeaza spuma se aduna cu o spumiera, se adauga ceapa taiata marunt si se lasa oasele sa fiarba acoperite cu capac timp de jumatate de ora, 
-oasele trebuie sa fiarba bine ca sa iasa gustul din ele, in functie de calitatea oaselor supa se fierbe timp de 60 minute sau mai mult, 
-dupa jumatate de ora se pune telina si morcovii iar aproape de final cartofii, 
-cand cartofii sunt fierti se potriveste gustul de sare si se pune putin orez, 
-dupa cinci minute se opreste focul si supa se poate servi imediat ornata cu patrunjel verde tocat marunt sau putin piper negru macinat presarat deasupra, 
Alte retete traditionale, retete de supe borsuri si ciorbe aici, retete cu porc si preparate din porc aici, pofta buna! 
Supa cu carne de porc reteta,

Supa cu oase de porc reteta,