Se afișează postările cu eticheta Knedle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Knedle. Afișați toate postările

19.08.2019

Gomboti cu prune de post reteta

Retete Culinare Galuste Cu Prune De Post Reteta De Casa



Gomboti cu prune de post reteta,

O reteta pentru un desert mai deosebit din timpul verii, nu foarte dulce, cu prune dar cu un gust minunat, este urmatoarea reteta de gomboti cu prune de post sau galuste cu prune de post, preparata mai ales vara in timpul Postului Sfintei Marii. Cum se face acest preparat traditional romanesc urmareste reteta mea, urmatoarele ingrediente sunt pentru 20 gomboti de post sau galuste de post
Galuste cu prune reteta,

Ingrediente gomboti cu prune de post 
-20 prune micute sau medii 
-20 cartofi albi micuti pentru piure 
-1 varf lingurita sare 
-3-4 linguri zahar tos 
-1 lingurita scortisoara 
-100g faina alba 
-100g gris 
-150g pesmet 
-2-3 linguri ulei 

Mod de preparare galuste cu prune de post 
-spalam bine prunele si apoi le crestam si le scoatem usor samburele fara sa desfacem prunele de tot, 
-curatam cartofii de coaja, ii spalam bine dupa care ii taiem bucatele la fel ca pentru piure si ii punem la fiert impreuna cu un praf de sare, 
-ii spumam cand au inceput sa fiarba si apoi ii acoperim cu capac si ii lasam la foc mic sa fiarba, 
-dupa ce cartofii au fiert bine, ii strecuram de zeama, oprim putin din aceasta pentru piure si ii pasam pana cand obtinem un piure nu foarte zemos, 
-lasam piure-ul de cartofi sa se racesca putin, pentru ca va trebui sa-l framantam cu mana, apoi incepem sa adugam treptat faina si gris pana cand obtinem un aluat potrivit de consistent care se poate modela, 
-rulam aluatul pe blatul presarat cu faina sub forma unui sul pe care il taiem in bucati nu foarte mari, 
-intre timp punem o oala mare cu apa cu putina sare la fiert pentru fiert gombotii, 
-amestecam o lingura de zahar cu putina scortosoara dupa care punem cu varful linguritei cate putin in fiecare pruna, 
-presaram blatul cu faina din belsug, la fel si mainile ni le trecem prin faina, 
-luam o bucata de aluat si o intindem pe blat sau in mana pana cand se mai subtiaza, apoi asezam in mijloc o prună si o acoperim cu aluat, dupa care o rulam, indepartam aluatul in exces si o modelam sub forma unei bile, 
-dupa ce am abtinut astfel un gombot sau o gălușcă cu prune, o asezam pe un blat presarat cu faina si continuam la fel si cu restul aluatului pentru galuste
-cand apa a inceput sa fiarba punem gombotii cu grija in oala, nu foarte multi, cat sa aiba loc si sa nu fie foarte inghesuiti si ii lasam sa fiarba, 
-vor fierbe la foc potrivit timp de 15 minute pana cand se vor ridica singuri la suprafata apei, semn ca sunt gata, 
-in acest timp punem pe foc sa se incinga o tigaie, adaugam uleiul si pesmetul dupa care prajim amestecand usor pesmetul pana cand acesta devine aramiu si este crocant, dar nu foarte prajit sa se arda, 
-stingem focul la pesmet si lasam tigaia pe aragaz, 
-gombotii au fiert, asa ca ii scoatem cate unul cu o spumiera direct in tigaia cu pesmet, ii rostogolim bine pe toata suprafata pana cand sunt acoperiti complet cu pesmet si apoi ii scoatem intr-un platou, 
-continuam asemanator si cu ceilalti gomboti si ii asezam pe platou, 
-le mai presaram deasupra pesmet prajit si zahar tos, 
-ii lasam putin sa se mai raceasca, sa nu fie foarte calzi si cand ii servim asezam frumos pe o farfurie 2-3 gomboți cu prune si mai adaugam putin pesmet si zahar. 
Galuste cu prune de post reteta,

Gomboti cu prune de post, originali din zona Brasovului, a Ardealului si nu numai, un desert mai special, cu prune dulci si aromate invelite intr-un strat moale si pufos din cartofi, asemanator ca forma si textura galustelor, de unde le vine si numele de galuște cu prune, foarte bune si gustoase, de care te vei indragosti de prima oara cand le vei gusta si le vei aprecia mereu. 

Gomboti cu prune, un desert dichisit, care se face cu rabdare si migala, dar merita efortul din plin, ei se mai pot servi si cu un sos de smantana dulce fiind la fel de savurosi si apreciati in ambele cazuri. Alte retete traditionale romanesti de patiserie si cofetarie, retete de gomboti aici, retete de post aici sau retete de dulciuri si deserturi aici. Pofta Buna! 
Desert cu prune romanesc retete culinare,

Gomboti cu prune reteta,

08.01.2019

Galuste cu prune reteta

Retete Gomboti Cu Prune Reteta Originala Romaneasca



Galuste cu prune retete culinare,

Galuste cu prune sau gomboti cu prune, un desert delicios imprumutat din Bucataria Austro-Ungara (szilvas gomboc). Gombotii cu prune sau knedle se fac dintr-un aluat putin sarat preparat din cartofi, faina, gris si oua, umplut dupa preferinta cu prune dar merge umplut si cu alte fructe (caise, piersici, capsuni, etc), apoi fierte se tavalesc prin pesmet prajit si aromat cu zahar si scortisoara, in unele regiuni se adauga si zahar vanilat.  
Cum se prepara galuste cu prune. Pentru aproximativ 12 găluști (gomboți) sunt necesare urmatoarele ingrediente: 

Ingrediente pentru galusti cu prune 
-12 prune romanesti 
-800g cartofi albi  
-200g faina sau 150g faina + 50g gris 
-1 ou mare 
-1 lingurita sare 
-200g pesmet 
-3 linguri ulei 
-3 linguri zahar tos 
-1 lingura scortisoara macinata 
-obtional mieji de nuca sau alune pentru umplut prunele 

Mod de preparare găluște cu prune 
Cum se fac gomboti cu prune, cum se procedeaza pas cu pas: 
-in primul rand se spala prunele si li se scot samburii, daca prunele nu sunt suficient de dulci atunci se pot umple cu zahar, dar de preferat se folosesc numai prune dulci si bine coapte, 
-acum se pregatesc cartofii care se curata de coaja, se spala, se taie cuburi si se pun la fiert intr-o craticioara cu putina apa doar cat sa-i acopere, se adauga jumatate lingurita de sare si se fierb timp de 15 minute sau pana cand cartofii sunt gata, 
-cand cartofii sunt fierti se scot cu o paleta intr-un castron si se paseaza bine cat timp sunt fierbinti picurand si putin din zeama in care au fiert ca la piure de cartofi, apoi se lasa putin sa se raceasca, 
-cand piureul de cartofi este caldut se adauga peste el faina, grisul si oul si se amesteca bine compozitia pana se obtine un aluat nelipicios dar care se poate lucra usor cu el, 
-se pune o craticioara intinsa cu apa suficienta la fiert in care se adauga si putina sare, 
-se presara masa cu faina si se imparte aluatul in bucati care se modeleaza in bile si apoi se intind in foi potrivit de subtiri, 
-in mijlocul fiecarei bucati de aluat se pune cate o pruna, acum este momentul sa se adauge dupa gust nuci sau alune in fiecare pruna, apoi prunele se invelesc in bucata de aluat acoperindu-le complet si dandu-le o forma rotunda rezultand gobotii sau galustele, 
-cand apa fierbe bine se pun rand pe rand galustile in apa, se lasa sa fiarba la foc mediu timp de 15 minute fara sa se amestece, ele se vor ridica singure deasupra apei dupa 2-3 minute, 
-cat timp gombotii fierb se prepara ceva foarte gustos si anume pesmetul crocant, se incinge putin ulei intr-o tigaie si se adauga pesmetul amestecand continuu, se tine pe foc aproximativ 5 minute la foc mediu amestecand periodic ca sa nu se arda, cand devine auriu se opreste focul si se adauga dupa gust zahar si scortisoara si se amesteca bine, 
-cand gombotii sunt gata se scot cu o paleta bine scursi de zeama direct in tigaia cu pesmet unde se tavalesc bine pana sunt acoperiti complet cu pesmet, apoi se asaza pe platouri sau farfurii si se pot servi, 
-gombotii se servesc calzi dar foarte buni sunt si reci, se pun pe farfurioare cate doi gomboti si se decoreaza cu pesmet din belsug si putin zahar deasupra. 
Galuste Gomboti retete culinare,

In Gastronomia Romaneasca sunt multe retete de gomboti dar cea mai reusita este reteta de galuste cu prune in aluat de cartofi. Pentru niste gomboti cu prune reusiti trebuie sa se tina cont si de cateva aspecte: 
-gustul umpluturii, prunele trebuie sa fie bine coapte si dulci, din aceasta cauza gombotii cu prune se prepara in special vara si toamna atunci cand apar prunele romanesti care sunt cele mai bune, aromate, parfumate si gustoase, gombotii fiind un desert de vara, 
-dozarea ingredientelor pentru aluat si reusita lui, pentru aluat se aleg in primul rand niste cartofi albi si malaiosi ca pentru piure, iar in aluat se pune si putin gris pentru a iesi mai pufos, 
-ultimul dar nu cel de pe urma este reusita garniturii care este foarte importanta deoarece pot spune ca aici se poate strica gustul gombotilor, pesmetul trebuie prajit cu putin ulei doar atat cat sa fie crocant si sa ramana comestibil, se indulceste cu zahar tos care este tot rontaibil si i se da aroma de scortisoara. 

Dar galuste cu prune se pot prepara si de post, fiind un desert si ceva dulce pentru perioadele de post cand ne dorim ceva bun. Pentru aluatul de gomboti de post se inlocuieste oul cu putin ulei si se fac la fel de simplu si usor. Prunele proaspete se pot inlocui cu prune uscate dar mult mai bune sunt cele proaspete. Mai nou umplutura poate fi si din branza sau ciocolata, iar modul de servire mai poate fi cu dulceata sau smantana. Alte retete de dulciuri si deserturi traditionale romanesti si aici, retete de gomboti aici, bunatati din Bucataria Romaneasca fara egal cum numai in tara noastra poti manca. 
Gomboti cu prune retete culinare,